FC Voluntari trece printr-o criză, iar egalul obținut în „Ștefan cel Mare” contra Concordiei Chiajna a făcut ca echipa lui Mircea Rădulescu să termine turul fără victorie. Chiar dacă Chiajna a avut ocaziile mai mari ale meciului, marcatorul golului Voluntariului, Vasile Maftei, nu a fost de acord că cei de la Concordia au fost mai buni: „Așa au zis ei, că meritau victoria? Păi ce, se joacă pe ocazii sau pe merite?Ok, ei au controlat jocul… dar și Barcelona a controlat jocul și a luat bătaie 4-1 de la Celta Vigo. Am deschis scorul, dar au venit peste noi și au dat gol din penalty. Puteau câștiga pe final la ocazia lui Lazăr, dar și noi o puteam face. Cred că e un rezultat corect„.
Vasile Maftei a oferit o explicație pentru situația în care este echipa lui: „Pentru noi toate meciurile sunt importante, suntem o nou-promovată chiar dacă avem jucători mulți cu experiență care au câștigat multe trofee la viața lor. Mihai Costea nu mai jucase de 2-3 ani de zile, Iorga nu era pregătit, sunt mulți care nu au făcut pregătirea de vară și au probleme fizice„, a spus fundașul după meciul cu Chiajna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER